zând-o pe Olguța la locul ei, - că am căpătat un băiat, nu-i mare lucru! Dar văd că nu scapă omul de ce e scris să i se întâmple. M’a ferit Dumnezeu de nevastă, și iacătă că’n schimb îmi trimete o soascră!... Să bem în dinstea celei mai minore soacre de pe globul terestru și să dorim ca toate celelalte să-i samene!
...Dănuț mâncase mai multe bișcoluri muiate în șampanie, fără poftă. Auzea răsunând cupele ciocnite, vorbele, glumele, râsetele, fără să le asculte... Vrasăzică se întâmplase ceva bun. Toți erau veseli fiindcă Dănut spusese da. Dânuț ar fi putut să spue da sau nu... Șezuse pe un scaun din sofragerie, înalt, ciudat de înalt - ca toate scaunele clipelor solemne - și toți așteptaseră să hotărască el... Da.
Când îi scosese dentistul, mai demult, o măsea, Dănuț, cu măseaua în mână, plânsese privind-o cu nedumerire și dușmănie. Ș’atunci, cași acum, părinții lui îl felicitaseră, râzând alături de scaunul caznei... Ciudat! Atunci o măsea, acuma un da, - din gura lui Dănuț eșite... ...Și toți erau veseli! Dac’ar fi spus nu? Toți ar fi fost triști... Săracu’ Dănuț! Numai el erà trist... și parcă nu... Erà odată un împărat care cu jumătate față râdea și cu jumătate plângea...
Răsturnat pe scaun, domnul Deleanu respiră Cotnarul din păhăruț.
- Grigore, începù el zâmbind cu ironică me-
