— Ei?!
- Da. Iți spun eu! Tie-ți vine să răzi când te superi, ș’atunci vrei să te superi și măi tare...
Domnul Deleanu râdea.
- Tu sameni cu mine, papa.
- Da, Olguța. Ar trebui să-l pui la colț pe tata, fiindcă nu știe să fie tată serios.
- Ei, papa! Eu te-ascult pe tine. Știi, eu te-am supărat odată, și fiindcă tu nu mi-ai spus nimica, eu singură m’am pus la colț... Vezi! Nu mi-i rușine! Eu îți spun .. Da’ vreau să știu dacă Herr Direktor e sever?
- Cât trebue, Olguța. Grigore vă iubește.
- Știu papa... Lasă, am să vorbesc eu cu Herr Direktor... Ce cauți aici? Dece nu bați la usă, Anica?
- Întreabă conița dece nu mai veniți?
- Hai să mergem, papa... îmi pare bine că mi-ai făcut o vizită. Am să învăț să fac cafea. Când mi-i mai face tu o vizită am să te tratez cu cafea neagră.
- Mă omoară Alice, măi drăcușorule!
- Și dulceață-ți dau, papa.
- Ai tu dulceață ?
- Sigur. Uite, papa... Da’ să nu mă spui!
Ochii domnului Deleanu sclipiră de râsul amintirilor, privind gavanoasele din sobă.
— Acolo-i bufetul tău!
— Da, papa, acolo am să ascund cafeaua și ibricul.
