Sari la conținut

Pagină:I. Teodoreanu - Hotarul nestatornic (La Medeleni, vol. I).pdf/251

Această pagină a fost verificată
LA MEDELENI
251

Domnul Deleanu crăpa ușa, privi și încetișor se îndreptă spre patul Olguței.

— Dormi? — o întrebă el, dezmierdându-i ple­tele.

— Nu, răspunse ea cu ochii închiși, cu pumnii închiși.

— Te doare capul?

— Nu.

— Atunci de ce nu vrei să bei și tu un pahar de șampanie pentru Dănuț?

— Nu vreau.

— Ia uită-te la tata.

De subt genele negre, privirile negre izbuc­niră. Olguța — ca și cum deschiderea ochilor ar fi implicat imperios schimbarea poziției, — se ridică, așezându-se pe pat. Privea fără să cli­pească.

— Ei! Văd că ești supărată! Ia spune tatei ce s’a întâmplat?

— Sunt supărată.

— De ce?

— Fiindcă am dreptate.

— Asta-i bucurie, Olguta, nu supărare!

— Nu. Fiindcă eu am dreptate și tu n’ai… și eu vreau ca tu să ai dreptate totdeauna.

Domnul Deleanu abia își stăpâni un zâmbet: Olguța gesticula cu degetul: asta însemna că supărarea-i pe sfârșite.

— Ia explică-mi cum vine asta.

— Papa, începu Olguța vehement, cine-s eu?