- Alice, fac prinsoare pe ix kilograme de maroane că n’ai bișcoturi de șampanie.
- Bine, Grigore. Privește...
Intr’un raft de sus al bufetului, alături de tradiționalul paneraș cu struguri de malaga și migdale, bișcoturile se înălțau în vraf pudrat, ca niște galbene vâsle ale veseliei.
— Am pierdut. La poruncă!
— Ai să ne trimiți dela București, când începe sezonul maroanelor’ un vagon... Facem un praznic. Dănuț! Așa-i?
— Poftim?
— Nimic... Spune mama prostii.
O strângere de inimă... Când îi vremea maroanelor, Dănuț va fi la București... O odae goală in casă și alta în suflet...
S’auziră lovituri de picior in ușă.
- Deschideți.
Anica zmuci ușa ’n lături. Gâfâind, cu pălăria pe cap și pardesiul pe umeri, intră domnul Deleanu.
— Asta-i pentru Alice și pentru copii.
— Prezint-o!
- Mumm nouă sute șase.
— Se aprobă, exclamă Herr Direktor descifrând eticheta în timp ce degetele încercau soliditatea dopului cu cască războinică.
— Grigore, ia privește.
— Bine că mai văd și eu colb autentic pe o sticlă de vin.
— ...de Cotnar, rectifică domnul Deleanu cu un ton heraldic.
