- Bravo, Dănuț, bravo! Așa băiat mai ințeleg și eu! Vino să te sărut.
— Dănuț, strigă doamna Deleanu, scoțând capul prin ușa întredeschisă, fără să intre, ca în așteptarea rezultatului unei operații.
„Ce-am făcut?..."
Ca rouă dimineții, Făt-Frumos se risipi ii ploae de lacrămi pe obrajii sărutați ai lui Dănuț.
- Alice! Hai, Alice! S’a făcut! Să ne trăiască Dănuț! O sticlă de Cotnar.
— Lasă-lasă, dragul mamei, are să fie bine, il alină doamna Deleanu strângăndu-l în brațe așà cum l-ar fi strâns pe peronul unei gări lugubre, subt țipătul locomotivei care l-ar fi dus la măcel.
***
In câteva clipe sofrageria iși schimbă înfățișarea. Profira iuțită de-o poruncă scurtă, strânse față de masă cu scrum și fărmături, mătură pe jos, aruncând priviri crunte sprintenei și zâmbitoarei Anica, ale cărei mâni purtau farfurii și zăngănitoare tacâmuri, ca pe niște castaniete. O altă față de masă, albă, împodobită cu broderii simple, acoperi masa, dându-i un aer duminical. Herr Direktor ajută pe doamna Deleanu, potrivind cu un fel de galanterie, faldurile și căderea feței de masă.
Domnul Deleanu se duse în beci. Dănuț, nemișcat pe scaun, aveà privirea gravă și distrată a figuranților pentru schimbarea decorului piesei în care și ei sunt decor.
