- Adevărat?
— Adevărat.
Dănuț închise cutia după oarecare dibuire cu capacul: erà emoționat.
- Ș’acum hai să te purfumeze mama.
Dănuț plecă capul ca pentru încoronare. Dopul de sticlă, umezit, șerpui printre bucle, pe după urechi, pe tâmple, lăsând o adiere de luncă jilavă și de bomboane acre.
- Dănuț...
— Poftim.
- Dănuț...
Mânile doamnei Deleanu umblau repede printre rafturi, sucind și frământând teancul batistelor.
- Dănuț, șopti ea rar, în silă, - du-te în sofragerie... Te așteaptă Moșu’ Puiu.
Dănuț eși. Curentul trânti ușa smulgănd-o mânii distrate. In afara ușii, Dănuț așteptă cuvenita pbservație: „Ușile se'nchid, nu se trântesc?“ Neauzind nimic, se miră, și porni spre sofragerie cu buzunaru umflat de cutia șocolăților, șchio pătând din pricina bandajului.
Oglinda șifonierii oglindi în treacăt o mână care acoperea un obraz...
***
— Uite și pe Kami-Mura! — izbucni voios Herr Direktor, azvârlind cărțile.
In așteptarea - cam lungă - a lui Dănuț, Herr Direktor jucase câteva partide de écarté cu domnul Deleanu.
