- Ce să-ți spue mama?
-...
- Dănuț, se întrista ea deodată, - nu mai știe mama povești pentru tine! Ești mare, Dănuț!... Cum trece vremea!
Doamna Deleanu oftă și lăsănd pieptenele in pâr, alinta capul pentru care nu mai avea povești.
„...Departe de o mamă..."
Ochii doamnei Deleanu cunoșteau nuanțele buclelor lui Dănuț ca notele unei Nocturne de Chopin...
Bucle castanii!... Castanii pe dinafară: da. Dar câte flăcări mocneau înăuntru! Câte ape ruginii! Ce delicate chenare arămii ardeau pe marginile șuvițelor!
La sfârșitul vacanțelor, buclele lui Dănuț erau altele decât cele dela începutul vacanțelor. In roșul lor de soare cuprins de întuneric, simțiai o dogoare parcă, simțeai apropiindu-se toamna, cum simți in luminișul unor tablouri de Rembrandt, nimbul lui Isus.
„Și buclat!" Buclă cu buclă altfel buclat. Dimineața, când Dănuț se deștepta din somn — în clipa hâdă când părul oamenior e zburlit și desmățat - părul lui răsărea ca o grămadă de lalele - când arămii, când castanii - înflorite în grădinile somnului.
Atâtea dimineți! Atâtea deșteptări copilărești! O clipă, tot trecutul anilor din urmă se acoperi de brunul lan de aur al lalelor rotunde...
...Și iată, începea liceul... viața. .. uniforma. ..
