Prin vălurele moi și încâlcite, pieptenele vâslea ușor, ascultând mai mult de melancolia ochilor de cât de mânile care-l purtau c’un scop practic.
Pentru oricine altul decât doamna Deleanu, parul lui Dănuț era castaniu și buclat. Dar ochii străinilor sunt distrați și văd convențional: nu mai mult, nici altfel, decât ochii funcționarilor dela pașapoarte.
„Castaniu și buclat"! Adică la fel cu sute și mii de capete prin care trece foarfecele și cosmeticul bărbierilor!... Bieții băeți! Trebue să fii femee ca să bage de seamă lumea că ai păr frumos!
Inima doamnei Deleanu se strânse amar, simțind nepăsarea oamenilor. Și manile mamei ocrotiră, o clipă, zadarnic, împotriva ochilor și-a foarfecilor, - risipa buclelor lui Dănuț.
— Stai jos, Dănuț. Să te pieptene mama frumos.
Dănuț se așeză pe dormeusa dela picioarele paturilor alăturate.
- Intinde-te bine... Așa... Știi, Dănuț, când erai mic....
Se lungise dealungul dormeusei, cu capul pe genunchii doamnei Deleanu. Ghetele prăfuite odihneau pe șalul turcesc, și - ciudat! — nici o observație! Dimpotrivă, un zâmbet zărit printre gene.
„Rănit în războae..."
- Să-ți spue mama o poveste?
- Daa!
