pasul s’au lovit de viața care, cum știi, nu-și pierde vremea cu solicitudini și amabilități materne...
— Grigore dragă, se rugă doamna Deleanu, da’ eu nu-l răsfăț pe Dănuț. Spune tu: nu-s eu destul de severă cu el? Poate mai severă decât cu Olguța!
— Alice, genul acesta de severități nu contează. Indărătul mamei severe e tot mama. Copilul știe sau simte aceasta. Ajunge atâta: răsfățul e gata.
„Severitatea care vine dela un străin e tonică... Evident, nu vorbesc de monstruoasele prigoniri care ucid sufletele. Slavă Domnului, suntem in măsură să-l ferim pe Dănuț. Vorbesc de severitatea, de asprimea pe care copilul trebue s’o întâlnească de mic, fiindcă numai aceia îi dă mușchi și individualitate combativă.
„Să admit, ipotetic, că severitatea educației de până acuma e fără cusur... Să întoarcem pagina.
Să-l privim pe Dănuț în liceu, - în liceu la Iași, bineînțeles. Ia închipue-ți. că într’o zi Dănuț vine acasă cu capul spart, fiindcă s’a bătut sau s'a jucat cu alți băeți... Ei! vezi! Ai tresărit! Atunci te vei alarmă, vei exagera, vei plânge, îl vei compătimi... Si Dănuț va simți nevoia să aibă câte o soră de caritate pentru fiecare durere sau necaz... Ori, în viață și ’n războiu surorile de caritate nu-s obligatorii, și chiar dacă ar fi, sunt rare...
„Sau altceva. O notă proastă, depildă. Dănuț te va convinge — cu lacrimi, la nevoe — că-i
