Fluturându-și panglicele, bereta se rostogoleà pe jos. Ion sări după ea.
— Papa, nu pornim? — întrebă Dănut, alarmat de presimțirea unui nou popas.
— Ține hățul, Ioane... Iar te grăbești? Măi-măi! Stai să ’nvârt o țigară. Uite și pentru tine.
Zâmbind copilărește, domnul Deleanu îi înfundă panamaua în capul lui Dănuț, lăsându-l fără cap, ca un cuer ocupat.
— Hoăăă! — cască el zgomotos, întinzând brațele alene.
Dănuț ridică panamaua, posomorât, și se uită la tatăl lui, care-și răsucea țigara, cu ochii femeilor neînțelese de bărbații lor.
— Uu-uu; uu-uu; uu-uu;...
— Cine face-așà, Moș Gheorghe — întrebă Olguța făcând întocmai.
— Caii, duduița moșului; au băut multă apă.
— Așà! au broaște ’n burtă.
Monica dezmierdă mâna doamnei Deleanu.
— Tante Alice!
— Ce-i Monica?
— Nimic, tante Alice, zâmbi Monica, respirând adânc.
— Vrei să-mi spui ceva, Monica?
— Nu... E frumos, tante Alice!
— Pui mic!... Scoate-ți pălăria să te rumenească soarele...
— Tante Alice, uite romanițe! — recunoscu Monica florile călcate în picioare prin ograda școlilor.
