— N’am obiceiul să-mi pun astfel de întrebări... dar poate că ai dreptate.
— Sigur că am. Dacă nu erà Alice, tot talentul și toată inteligența ta, ți-ar fi fost un ferment de amărăciune în plus.
„Poate exagerez puțin, dar în fond, am deplină dreptate. Mediul moldovenesc e primejdios pentru educația baeților...
„Viitorul lui Dănuț nu trebue încredințat norocului moldovenesc. Deocamdată îl aveți voi, îl avem noi, în mânile noastre.
— De Dănuț nu mă despart. Asta s’o știi, se scutură nervos doamna Deleanu.
— Dragă Alice, mâine-poimâne vine armata. Vrănd-nevrând ți-l ia. Nu mai vorbesc de miile de despărțiri dintre părinți și copii — dintre mame și băeți, mai ales — inerente vieții. Or să’nceapă femeile, chefurile, etc... inevitabile. Ce-ai să te faci. Ai să-l legi? Nu. Ai să plângi... Ori, și pentru tine — și mai ales pentru el — e bine ca despărțirile să fie fără lacrimi, bărbătești. Și-i iarăși foarte bine, ca nenumăratele ispite ale adolescenței și-ale tinereței, să-l găsească bărbăt călit in viață, — nu poet ancorat in fustele mamei...
„Și să știi, Alice, — ți-o spune o experiență — adevărată dragoste pentru mamele lor au numai copiii crescuți in viață, nu cei crescuți în etacul mamei. Odraslele din etacul mamei știu să-i canoneasca bătrânețele, cu nenorocirile lor futile. Ceilalți știu să prețuiască și delicateța și jertfele secrete ale celei care i-a crescut, fiindcă la tot
