LA MEDELENI 219
- N’am obiceiul să-mi pun astfel de întrebări... dar poate că ai dreptate.
- Sigur că am. Dacă nu eră Alice, tot talentul și toată inteligența ta, ți-ar fi fost un ferment de amărăciune în plus.
„Poate exagerez puțin, dar în fond, am deplină dreptate. Mediul moldovenesc e primejdios pentru educația baeților...
„Viitorul lui Dănuț nu trebue încredințat norocului moldovenesc. Deocamdată îl aveți voi, îl avem noi, in mânile noastre.
- De Dănuț nu mă despart. Asta s'o știi, se scutură nervos doamna Deleanu.
- Dragă Alice, mâine-poimăne vine armata. Vrănd-nevrând ți-l ia. Nu mai vorbesc de miile de despărțiri dintre părinți și copii — dintre mame și băeți, mai ales inerente vieții. Or să’nceapă femeile, chefurile, etc... inevitabile. Ce-ai să te faci. Ai să-l legi? Nu. Ai să plângi... Ori, și pentru tine - și mai ales pentru el — e bine ca despărțirile să fie fără lacrimi, bărbătești. Și-i iarăși foarte bine, ca nenumăratele ispite ale adolescenței și-ale tinereței, să-l găsească bărbăt călit in viață, - nu poet ancorat in fustele mamei...
„Și să știi, Alice, — ți-o spune o experiență — adevărată dragoste pentru mamele lor au numai copiii crescuți in viată, nu cei crescuți in etacul mamei. Odraslele din etacul mamei știu să-i canoneasca bătrânețele, cu nenorocirile lor futile. Ceilalți știu să prețuiască și delicateța și jertfele secrete ale celei care i-a crescut, fiindcă la tot
