pantaloni, din zi în zi mai descusut, nu-l coși la loc fiindcă te bizui pe noroc și ai ferma convigere că norocul se preocupă de nemurirea aței de care-ți atârnă nasturul. Iar în ziua când îți cade, devii pesimist și faci admirabile stanțe melancoliei celor bătuți de soartă, - fără ca să-ți coși alt nasture la loc... Uite Iașul, Iașul nostru, Iașul! Un oraș care are poeți și n’are primari, fiindcă, bine înțeles, primarii sunt tot moldoveni. Toată activitatea primarilor se reduce la inzestrarea cu ruine din ce in ce mai poetice și mai melancolice, a reveriei poeților din ce in ce mai bețivi, mai acri și mai calici...
„Dragii mei, lenea moldovenească începe cu vorba moldovenească și se inchee cu fapta moldovenească. Voi nu vedeți că limba noastră e făcută pentru femei și pentru taclagii! Dulce - ce-i drept - și molatecă, îngrozitor, deprimant de molatecă! Parcă-i vorbită numai din puf, la gura sobei, cu jumătate gură, intre două cafeluțe cu șerbet, cu ochii cârpiți de somn. Limba Valahilor e vulgară:recunosc. E brutală: adevărat. Dar e vioae. Vorbele-s scurte, răstite, ca pentru luptă. Ai impresia că cine le rostește are mușchi, ṣi mușchi vânjoși, - și nervi pe deasupra... Și credeți-mă că ce spun, spun cu durere, căci mi-e dragă Moldova... Uite, până și dragostea pentru Moldova e plină de milă, ca pentru un biet bătrân nevolnic dar venerabil. Dealtfel asta e și expresia consacrată a Moldovenilor pentru Iași de pildă: „Bătrânul nostru oraș! Bietul Iași!"
