Herr Direktor aprinse o nouă țigara
— Vă rog să mă credeți că tot ce vă spun e gândit și copt de mult, in căpățina asta fără de plete poetice... Vă ’ntreb: ce-are să se aleagă din Dănuț dacă va face liceul așa cum vreți voi?
Doamna Deleanu ridică din umeri.
- Dragul meu, ce s’alege din toți copiii crescuți în condiții bune, subt privegherea părinților. Răspunde tu mai precis... dacă poți
- Cred că da. Un ratat.
— Grigore!
— Azi ești in toane rele, zâmbi domnul Deleanu, cu oarecare îngrijorare totuși, ca la auzul unui gând de-al său, ocolit, și rostit de un altul.
- Nu glumesc, nici nu cobesc. Vă pot dovedi ceiace am afirmat, cu creionul in mână, matematic.
— Poftim... ai devenit prooroc!
— Nu, Alice. Degeaba te superi. Sunt convins că lorgu gândește Ia fel: spune.
- ...
— Dragă lorgule, tu ești un om de ispravă: iți iubești copiii, nevasta - hai să zicem, - dar ești un om comod, moldovan prin excelență. Și asta spune tot... Știi, de pildă, că ți se dărâmă acoperișul casei. In loc să-l dregi — ceiace te va scoate pentru câtva timp din tabieturile tale — ești în stare să te îmbeți în fiecare zi ca să uiți că din clipă ’n clipă, poate să-ți cadă în cap. Așa-i?
- Poate. Numai că, din fericire, acoperișul casei noastre e teafăr.
— Bine. Să lăsăm acoperișul. Nasturii! dela
