– Mai rău decât copiii, Herr Direktor! Eu n’am să mă joc așa, niciodată. Herr Direktor, spune-mi drept dacă ți-ar veni ție să te săruți pe gură cu o cucoană care nu ți-i rudă?
– Aaa! Mai ales! Sigur că nu, oftă Herr Direktor.
– Sigur. Asta-i grețos. Uite: Monica-i prietena mea. Spune tu, Monica, mă spăl eu pe dinți cu periuța ta?
– Nu. Tu ai periuța ta.
– Vezi, Herr Direktor! Ei, îți spun pe onoarea mea, că domnișoarele celea se sărutau pe gură cu domnii de-acolo!
– Vai de mine!
– Crede-mă, Herr Direktor. De asta, eu nu le lăsam să mă sărute pe obraz… Și eu am băgat de seamă că ziua nu făceau așa. Numai când era lună.
— Vrasăzică nu ești bine cu luna?
– Nu, Herr Direktor. Când o văd îmi vine ciudă.
– Vin să te pup, Olguța.
– Pupă-mă.
– Nu te superi?
– Nu. Tu ești rudă cu mine… Și tu nu faci ca domnișoarele dela Slănic.
– Ferească Dumnezeu!
La intrarea în sat, un tunel gălbui, găuri noaptea.
– Ne-am fript, copii! Au trimes după noi, zâmbi Herr Direktor recunoscând farul dela automobil și presimțind ce adăpostea.