200 IONEL TEODOREANU
Olguța înjumătăți păpușoiul adus de Monica, suflănd in palme. Se înfruptară toți trei.
— Herr Direktor, ai băgat de seamă? Când mănânci păpușoi parcă paști!
- Merci!
— Să-ți mai dau?
— Reste! îmi stric poafta de mâncare.
Culcat pe spate, Herr Direktor privea cerul prin monoclu. Calea laptelui adia până’n zare, ca vântul într’un lan astral de rochița rândunelii.
„Un taraf de lăutari... și celelalte" dori tainic Herr Direktor, oftând.
— Olguța, trebue să pornim spre casă.
— Iaca pornesc.
— Cheamă-l pe moșneag.
— Parcă eu nu știu să mân! Hăis, boală!- îndemnă ea boii cu glas prefăcut.
— Iacă mă chiamă nepotu-meu. Stai, măi copchile măi! Nu porni.
Moșneagul se porni de lângă foc, păturind in pănuși păpușoi copți.
— Apoi te las cu bine, boerule.
— Moșule, mă lași aici?
— Păi cum?
— Moșule.
- ...
- Moșule, n’auzi? Vin și eu.
— Așteaptă-ți copchilița, boerule. N'o lăsă, c’o mănâncă lupchii.
— Hăis.
Scârțț-scârț, scârț-scârț...
