— Sigur, Herr Direktor, îl încredința Olguța: ea e prietena mea.
Treceau în dreptul stogurilor de fân rânduite pe câmpie, ca niște falnici cozonaci abia scoși din cuptorul verii.
— Monica, așa-i c’ai obosit? — o întreba poruncitor Olguța, încetinind pasul.
— Puțin!
— Da’ tu, Herr Direktor!
— Ajungem îndată.
— Dragă Herr Direktor, mai avem… și te-aș ruga ceva.
— La dispoziție.
— Da’ să-mi promiți că faci.
— Depinde.
— Spune că da, Herr Direktor.
— Spune tu ce vrei.
— Spun, dacă promiți.
— Spune.
— Vrasăzică mi-ai promis?
— Să zicem!
— Hai să ne odihnim, Herr Direktor. Uite: Monica nu mai poate.
— Si mama ce-are să spue?
— Are să ne-aștepte.
— Cu biciușca!
— Ba cu mâncare bună și caldă fiindcă noi am câștigat pariul.
— Așa să-i spui!
— Sigur. Eu am să-i spun.
— Să ne așezăm… Da’ unde-i Dănuț?… Dănuț… Dănuț! Kami-Mura, stop!