178 IONEL TEODOREANU
— Ce ți-ai făcut, Olguța?
— Musteți, mamă dragă. Așa au haiducii.
Mustețile de funingine împodobeau o fragedă față de haiduc mărunt, in stilul baladelor populare: „Mustecioara lui Pana corbului Ochișorii lui Mura câmpului. Fețișoara lui Spuma laptelui.
Cizmele de antilopă, pantalonii bufanți, și mai ales bluza roșie cu centură de lac, erau licențe poetice. Olguța putea haiduci printre flori de luncă, pe unde năvălesc fesurile macilor musulmani.
- Eu propun să redevenim oameni serioși.
- De ce, Herr Direktor? - il dojeni Olguța.
— Mor de căldură în Turcia asta.
— Stați. Nu vă desbrăcați. Am o idee.
— Spune, mamă dragă, spune.
— Să ne fotografiem.
— Să ne fotografiem. Bravo!
— Bine, dragă. Ce nu fac eu pentru copii!
— Ridicați storurile; eu aduc aparatul.
— Cum ne-aranjăm, lorgule?
— Ce să ne mai aranjăm! Așa cum suntem.
— Unde te duci, Dănuț! — îl întrebă doamna Deleanu, întâlnindu-l pe coridor, cu sabia și chipiul în mână.
