176 IONEL TEODOREANU
— ...?
— Uită-te ’n oglindă. Ești Japoneză autentică.
Părul negru, în noua pieptănătură, ochii depărtați și paloarea brună a obrajilor ovali, erau un adaos exotic la kimono.
— Mai știi! zâmbi doamna Deleanu.
— Ia priviți, îi invită Olguța cu un gest teatral,
Cu prosopul improvizat turban în jurul capului, Herr Director avea înfățișarea unui Indian de operetă. Șalul turcesc de pe umeri nu izbutea să anuleze efectul european al monoclului și al zâmbetului de rigoare.
— Ha-ha-ha! Ia uitați-vă la Buftea!
— Kami-Mura!
— Bravo, Kami-Mura, ești în formă!
Dănuț, se retrase pe lângă zid într’un colț, târând săbiuța ruginită și zângănitoare, ca o rușine întrupată în coadă de tinichea.
Ca dimensiune, uniforma de amiral japonez avea șase ani, Dănuț unsprezece! Iar chipiul,prea mic, se răzbună exagerând circonferința buclată a capului care o purtă plouat!
— Numai cafeaua și rahatul îmi mai lipsesc! Narghileaua am, harem am, eunuc am, esclamă domnul Deleanu.
— Papa, tu ești Nastratin Hogea.
- Prea onorat!... Și tu, Olguța?
— Eu îmi pun cizmele și pantalonii de călărie. Mă fac haiduc și o fur pe Monica.
— Mă așteptam! — oftă doamna Deleanu, mai mult pentru viitor decât pentru prezent. Du-te și ți le pune.
