LA MEDELENI 173
Prune, cireșe, caise, renclode, piersici, pere, mere, pere, ridichi, alune, morcovi, cepe, castane, migdale... de marțipan, cădeau, săreau, se rostogoleau ca o grindină umoristică de fructe și legume, făcute din pastă de migdale.
- Prinde-o, papa!
- Pe el. Olguța!
— Au, Herr Director!
Duhul anarhic al neorănduelii, paradoxal răsărit din cufărul ordinei, intrase in odaia turcească. Trântiți pe jos deavalma, mari și mici, culegeau bunătățile, de teamă să nu le calce.
Olguța c’un morcov în dinți, ca un nas de clown, Dănuț, cu obrajii umflați de piersica din gură; doamna Deleanu, mușcând minune! — dintr’oceapă inofensivă; Monica, împiedicându-se în kimono, făcând mereu mătănii grațioase fructelor ca unor drăgălașe zeități; domnul Deleanu, punând piedici Olguței și Herr Direktor, contemplându-i ca un boscar încântat.
- Apă! M’am topit!
- Un duș ne-ar trebui. Am înebunit cu toții!
- Cine-i acolo? Intră.
Profira intră, clipi prostește și rămase cu gura căscată... subt obștescul hohot de râs al celor de jos.
— Prohiro, uite ceapă dela Nemți. Pune-o în gură, porunci Olguța bombardănd-o cu cepe.
— Mănâncă, Profiro, să vezi și tu cum îs cepele de pe-acolo, stărui doamna Deleanu.
Cepele erau învălite într’o foiță de mătasă.
