Sari la conținut

Pagină:I. Teodoreanu - Hotarul nestatornic (La Medeleni, vol. I).pdf/172

Această pagină a fost verificată
172
IONEL TEODOREANU

— Uite, Herr Direktor.

Luând cizmele în brațe, Olguța le sărută cu evlavie, pe fiecare în parte, cum sărutau străvechii luptători armele de luptă.

— Stai, că n'am isprăvit. Uite două diabolouri; o minge de foot-ball; și uite,-uite…

Alte pachete zburară, despuiate cu înfrigurare de Olguța și Dănuț.

— Ce ziceți? — îi întrebă doamna Deleanu dându-se laoparte cu o încetineală savantă din fața Monicăi.

— Aferim! aplaudă Herr Direktor.

Monica, roșie ca suflată cu vaporoș mărgean, ședea turcește pe divan, cu genele și umerii plecați și mânile – în mânicile largi — încrucișate pe genunchi. Sfiala și kimonoul îi insuflase gesturile înguste ale Japonezelor. Părul ei de aur tumultos, înflorise în coc nipon, prins cu pieptenii doamnei Deleanu… În rumen revărsat de zori, un pui de piersic înflorit, c’un paradis de aur pe creanga cea din vârf, învelit de zeul livezilor cu kimonoul unei fetițe, ca să nu-i fie frig peste noapte: visul unui poet japonez îndrăgostit de piersici. Așa era Monica: o vignettă la începutul unei legende.

— Stați, copii, uitasem. Deschideți gura și întindeți mânile.

Herr Direktor desfăcu repede o lădiță de carton își suflecă mânicile ca un hirurg, își cufundă mânile în cutie.

— Va banque!