LA MEDELENI 169
Zvârlite ’n sus kimonourile japoneze se desfăcură și căzură iluminate de auriu și roșu ca fășii desprinse din cerul legendelor nipone.
De-o vrâstă cu Olguța și Monica, doamna Deleanu ingenunchie pe covor, asupra minunilor.
— lorgule, am scăpat de femei. Acuma e rândul tău. Copiii vin la urmă. Fuu! Da’ cald mai e!
— Scoate-ți surtucul, măi omule.
- Simandicoasă doamnă, se poate?
— După așâ surpriză ești suveran.
— Uite, lorgule, adevărate țigarete orientale. Excelente. Fiindcă-s fără carton ți-am adus o țigaretă.
Galbenă și plină, ca tăiată într’un miez de ananas, țigareta de chilimbar deșteptă zâmbetul pomului de Crăciun pe chipul domnului Deleanu.
- Her Direktor, ași vrea să-ți spun ceva.
- La dispoziție.
— Nu. La ureche.
- Poftim urechea.
- Herr Direktor — nu te supără — eu ași vrea să-i dau Monicăi kimonoul meu. Știi, mie-mi place foarte mult, dar mi se pare că Monicăi îi place și mai mult.
— Vino să te pup, gură de aur.
— Și eu, Herr Direktor.
— Olguța să nu crezi că te-am uitat! Acuma vine rândul vostru. Kimonourile erau pentru cucoane.
- Herr Direktor, șopti Olguța, te rog dă-i-l tu. Știi, mie nu-mi vine.
