LA MEDELENI 165
- Și Minerva, dragă Alice.
- Cine-i Minerva, papa?
— O cucoană, Olguța.
— Ce nume!
— Așa-s cucoanele!
— Sigur, papa.
Unul câte unul, pachetele pe jumătate desfăcute de doamna Deleanu, erau rânduite de Monica pe divanul cel mai apropiat. Aceiași însuflețire copilărească, creștea in toți deopotrivă, ca subt streșinele tuturor caselor când se întorc păsările, primăvara. Numai Dănuț, cu manile înfundate în buzunarele pantalonilor, ședea ursuz, ca zgribulit de frig.
- Iorgule, ți-aduci aminte când se întorcea tata de prin județe, dela sesiunile Curților cu Juri?
- Bietul tata! Parcă-l văd. Inainte de-a se desbrăcâ, ne chemă in biuroul lui: „Ați fost cuminți, copii?" „Cuminți" răspundeam noi în locul mamei. Erau singurele ocazii când treceam și eu drept copil cuminte... Două pistoale de tinichea cu petițe...
— ...peștișori de mintă...
— ...balonașe anume făcute pentru urechile mamei... Grigore, ți-aduci aminte de cele două capete de leu de pe speteaza fotoliului?
— Cum nu! Tata ne speria că mușcă, și tu le-ai pus in gură câte-o bucățică de carne crudă ca să-i îmblânzești. Ții minte? Acolo a rămas carnea.
