LA MEDELENI 163
— Tumbe, mamă dragă, răspunse capul de pe divan rostogolindu-se.
— Dă-te jos.
Olguța începu să fumeze din narghilea.
— Olguța, astâmpără-te.
— Să-ți ajut, Herr Direktor?
- Imposibil! Mâna de femee în lada mea!?
Tocmai desfăcuse lada. In genunchi în fața ei, trăgea saltarele pe rând. In lăzile lui Herr Direktor, domnea o ordine amănunțită și strategică. Herr Direktor cu ochii închiși, și-ar fi putut îmbrăcă fracul, culegând, una câte una, toate cele trebuitoare dela locul lor, și de îndată s’ar fi putut dezbrăcă, îmbrăcând pijamaua, smokingul sau un sacou.
Și doamna Deleanu eră meșteră la alcătuirea lăzilor. De unde, rivalitate.
- Cu așa ladă nu-i greu să fii ordonat!
- Cu așa ordine, orice ladă-i la ’nălțime.
— Sfântă modestie!
— Sfântă dreptate!
Lui Dănuț ii băteă inima repede, innecându-l. Iși frecă mereu mânile, ca jucătorii de bacara când au pontat fundul buzunarelor. Uitase de Olguța și de toate cele. Sufereâ, copleșit de presimțirea cadourilor... și ceilalți nu mai tăceau odată: țț-țț-țț... In preajma cadourilor, bucuria se prefăceă în chin și nu mai eră bucurie. Tot așâ pățea când erau prea multe bunătăți la masă. De pildă: icre negre, ghiudem, salam, măsline marinate... și cataif cu frișca la sfârșit. Lăcomia
