Sari la conținut

Pagină:I. Teodoreanu - Hotarul nestatornic (La Medeleni, vol. I).pdf/160

Această pagină a fost verificată
160
IONEL TEODOREANU

— Da moșu’ Puiu. Chiar mi-i poftă.

— Vai de mine, Dănuț! Ce-i lăcomia asta? Acuma ne-am sculat dela masă!

— Lasă-l să mănânce cât vrea. La vrâsta lui…

— Bine-bine! Profiro, dă-i o farfurie, oftă doamna Deleanu… Și să mănânci frumos, te rog! Măcar atâta!

— Buftea-Buftea!

Buzele Olguței insultau pe șoptite, și topeau lung aurul onctuos din care o apăsare numai revărsă șipote de miere glacială.

Dănuț întoarse capul, strivi o lacrimă între pleoape, și cu un gest de sinucigaș împlântă furculița în sarmale.

Aroma cantalupului plutea răcoroasă deasupra arșiței de varză ardeiată, ca un curcubeu al fericiților.

***

În odaia turcească, pe cinci divane rânduite ’n șir dealungul zidurilor de cetate, odihneau covoare moi de lânuri înflorite ’n Orientul unde lenea și cadânele-s frumoase ca și basmele celor o mie și una de nopți.

La fiecare căpătâiu, vegheau măsuțe arăbești, fin încrustate cu lucirile de ger ale sidefului. De pe nici-una nu lipsia tablaua de aramă împodobită cu mlădii desenuri, nici narghileaua cea cu trompă lungă pentru fumul lung.

Pe jos, covor mai plin decât ale divanurilor,