158 IONEL TEODOREANU
— Mi-ai spus mie ceva, mamă draga?
— Am spus. Ajunge.
- Mamă, tu nu ești decât mama mea, pe când Herr Direktor...
— Ce-i, mă rog?
— El e musafir... și tu ești gazda.
— Obraznică mai ești!
Profira intra solemn cu sarmalele; după ea Anica purtătoarea cantalupului palid și zbârcit ca un cap de mucenic al scopitilor.
- Cine-i amator de cantalup să ridice un deget.
Olguța împunse cantalupul cu două degete.
— Vezi, Monica, asta-i o figură de jiu-jițiu. Dacă erai tu în locul cantalupului - Olguța se aplecă la urechea Monicăi de teamă să n’o audă Dănuț, — trebuia să-mi despici degetele cu palma. Altfel îți scoteam ochii. Așă se parează. Sâ știi dela mine!
Monica ridică un deget încovoiat, reținându-și o modestă felie.
— Nu așa. Uită-te la mine.
Cu muchea palmei, Olguța despică aerul, scurt, tăios.
Domnul Deleanu se aplecă asupra cantalupului, îl mirosi, apoi cu buzele strânse și nările dilatate, privi plafonul dând din mână.
— Vous m’en direz des nouvelles!... Măi, tot jidanii mei, săracii! Numai ei știu s’aleagă ce-i bun: cum îi avocatul lor așa-i și cantalupul avocatului... Mă duc s’aduc „Curaçao“-ul. Grigore, tu vrei cognac?
