— …Am glumit!
— Atunci și eu am glumit, mamă dragă!
– Tante Alice, se răcesc ochiurile, vesti Monica din pragul ușii, cu un aer de paj timid.
– Iacătă singurul copil cuminte din casa asta!
— Lasă c’am să-i arăt eu! — mormăi Dănuț, uitat de toți, atingând cu cotul pe Monica, dinadins rămasă la urmă.
Ochiul lui Herr Direktor, cel cu monoclul, nu făcea mare deosebire între femeile frumoase și mâncările alese. Le privea cu aceiași impertinența curtenitoare, în timp ce buzele întredeschise șovăiau parcă între vorbe și fapte.
Se așezară cu toții în jurul mesei, păstrându-și locurile obișnuite. În fața tacâmului solitar al lui Herr Direktor, curba de aur roz a ochiurilor, palpita; alături de farfuria lor, mămăliguța poetică și adormită ca o poreclă moldovenească a soarelui; mai încolo, untul tatuat cu lingurița și împodobit cu două ridichi violent roșii; și smântâna cu ten de madonă…
— Se aprobă!
— Măi omule, nu mai aproba! Ia și mănâncă. Acuși e vremea mesei!
— Și voi să mă priviți?… Pardon!
— Te cred! Ce vrei să facem? Să-ți întoarcem spatele?
— Să mâncați și voi… Altfel să-mi plătiți intrare!