154 IONEL TEODOREANU
— Toarnă-i, Dănuț.
— Auzi!.. Toarnă bine: asta nu-i joacă!
„Eu m’ași face că torn și l-ași lovi cu vârful... sau l-ași stropi în ochi din greșală", medita Olguța răzbunări în locul lui Dănuț, care turnă cu mănie, dar conștiincios.
— Herr Direktor, mai întâiu, tu stropești covorul...
Desfăcăndu-și palmele boltite și le frecă una de alta: picături acide plouară pe covoraș.
— ...După aceia, te masezi pe cap, dela sprincene in sus și gemi: lîî-îîî!... Tot mai ai migrene, Herr Direktor? Diavol împelițat, tu ai să mi le dai!
- După aceia, dragă Herr Dirrektor, fiindcă ai isprăvit colonia, ceri să-ți mai dea.
Dănuț se uită pe geam, făcând scut cu trupul sticlei din mână.
— Toarnă n’auzi?
— Toarnă-i, Dănuț; am intrat la stăpân!
— Așa. Acum îți dai pe față, oftezi, și-ți freci pleoapele...: nu te frigi? Fff-haa! - aspiră ea întretăiat oftând apoi ca după o arsură.
Dănuț zâmbi: ,,S’o usture! Așa-i trebue! Lasă!.."
Printre zăbrelele degetelor viclene, ochii Olguței îl pândeau.
- Degeaba te bucuri, Buftea. M'am prefăcut.
— Și ce mai fac, Olguța?
- Crezi că nu știu! Dă-mi sticla, Buftea.
Dănuț rămase cu mâna goală.
Acuma, Herr Direktor, vine rândul batistei. Eu n’am. Să zicem că rochița mea e batistă.
