150 IONEL TEODOREANU
Dănuț, congestionat, șchiopăta purtând geamandanul greu.
— Vrei să te-ajut, Dănuț? — ceru voe Monica, ajungăndu-l in antret.
— Ce te-amesteci! Du-te cu Olguța.
Nici nu-i trecea prin minte Monicăi cât de temerară-i eră propunerea! Dănuț numai, avea dreptul să ducă geamandanul greu, să toarne apă de spălat pe buretele mare și zburlit ca un cap de Hotentot blond, și colonie in pumnii lui moșu’ Puiu. Tot el ii peria hainele, așezând pantalonii pe dungă. Asta eră o demnitate bărbătească, nu slujbă de slugă cum spunea Olguța: ,,din invidie" gândea Dănuț, ofensat totuși.
— Te-ai supărat, Dănuț?
Dănuț se întorcea cu mânele goale pătruns de o gravă mândrie, ca după un fapt de arme. Trecu înainte, fără să răspundă Monicăi, urmat de supunerea ei întristată.
— Sărut mâna, cuconașule. Bine-ai venit... Niște sărmăluțe de piept de gâscă! - susură galeș bucătăreasa răsărind în urma lui Dănuț și a Monicăi, roșie la față.
— Să trăești, babo! Mi-ai eșit cu plin! Unu, doi, trei, începu să numere Herr Direktor pe cei din pridvor, socotindu-l și pe Kulek. Babo, ai la mine un bacșiș: ai făcut abatajul cel mare! Nouă, lorgule, strigă el cu ochii de vizionar ai jucă torilor de chemin-de-fer. S’a spart ghina!
— Cuconașule, v’am pregătit de spălat.
— Ai-ia-ia! Profiro, m’ai nenorocit! S’a făcut bac... Măi lorgule, ce neam de ghinioniști suntem!
