– Monica e fetița noastră… așa cum e Dănuț băiatul tău, tată de carton ce ești!
– Atunci mai am o nepoată?
– Te poți mândri!
– M’am curățit! Mă pregătisem numai pentru doi nepoți… Da’ frumoasă nepoată mai am! Monica: nu?
– Monica, șopti Monica intimidată, apucând mâna Olguței.
– Îi dai voe lui moșu’ Puiu să te sărute?
– Sigur, ca și pe mine, aprobă Olguța.
– Măi omule, ai mâncat?
– Aș!
– Haidem în sofragerie. Puteai să te anunți: te-am fi așteptat.
– Imposibil! Dați-mi apă.
– Hai la masă.
– Apă de spălat, cucoană!
– Așa-i! Îți uitasem tabieturile! Un ceas îți ajunge să te speli?
– Cuconiță, unde-l culcăm pe domnul Neamț? — se interesă Anica.
– Domnul Neamț-domnul Neamț! — începu să cânte Olguța.
— Moș’ Puiu, eu îți torn apă de spălat, stărui Dănuț, aducând geamandanul.
– Daa! N’ai nici-o grijă! Iți dă voe Anica! – răspunse Olguța.
– N’am vorbit cu tine.
– Tu ești servitor: duci geamandanul, torni apă, perii hainele… Eu îți vorbesc. Tu taci și-asculți.