LA MEDELENI 149
- Monica e fetița noastră... așâ cum e Dănuț băiatul tău, tată de carton ce ești!
- Atunci mai am o nepoată?
- Te poți mândri!
- M’am curățit! Mă pregătisem numai pentru doi nepoți... Da’ frumoasă nepoată mai am! Monica: nu?
- Monica, șopti Monica intimidată, apucând mâna Olguței.
- Ii dai voe lui moșu’ Puiu să te sărute?
- Sigur, ca și pe mine, aprobă Olguța.
- Măi omule, ai mâncat?
- Aș!
- Haidem in sofragerie. Puteai să te anunți: te-am fi așteptat.
- Imposibil! Dați-mi apă.
- Hai la masă.
- Apă de spălat, cucoană!
- Așa-i! Iți uitasem tabieturile! Un ceas îți ajunge să te speli?
- Cuconiță, unde-l culcăm pe domnul Neamț? — se interesă Anica.
- Domnul Neamț-domnul Neamț! — începu să cânte Olguța.
— Moș’ Puiu, eu iți torn apă de spălat, stărui Dănuț, aducând geamandanul.
- Daa! N’ai nici-o grijă! Iți dă voe Anica! - răspunse Olguța.
- N’am vorbit cu tine.
- Tu ești servitor: duci geamandanul, torni apă, perii hainele... Eu iți vorbesc. Tu taci și-asculți.
