LA MEDELENI 147
metrilor se opri războinic în fața scărilor. Cânii lătrau și schelălăiau ca la urs. Toți servitorii eșiseră din casă.
- Bine-ai venit, Grigore.
- Guten Tag, Herr Direktor.
- Moșu’ Puiu, moșu’ Puiu, vocifera Dănuț cu șervetul in mână, ca o jalbă.
Herr Direktor, îmbrăcat din cap până’n picioare in armura automobiliștilor - ochelari rotunzi de scafandru cu rame de cauciuc cărămiziu; cască de doc; halat de doc, închis ermetic la gât și la incheetura mânilor - se coborî flegmatic pe portița dela spatele automobilului, ridicând bancheta articulată. Tropăi ca să-și desmorțească picioarele; se întinse; cască; își descoperi fața lăsând ochelarii să-i atârne de gât; își puse monoclul în ochi, încruntându-se; își frecă mânele neatinse de colb și de soare... și se înclină zâmbind in fața scărilor, cu aerul unui amiral englez aclamat într’un mic port dunărean.
- Bine v’am găsit.
Căzuseră și ochelarii negri de pe fața șofeurului, din pricina Anicăi. Mecanicul berlinez, expediat in țară odată cu automobilul, îl întregea. Era și el confecționat în fabrica de blonzi cu ochi albaștri și obrajii de Gretchen, ai Germaniei.
Anica plecă ochii rușinată.
Herr Direktor se însuflețise, ținându-l pe Dănuț in brațe. Părea că toastează cu o cupă de șampanie.
— Kulek, dieser ist mein Sohn.
