144 IONEL TEODOREANU
afară cu șervetul la gât, urmat de doamna Deleanu și Profira.
— Sunt sigură, papa. De ce nu mă crezi tu pe mine?
— Ba te cred, Olguța! — zâmbi domnul Deleanu, scuturându-și șervetul. Tu ai ureche muzicală, ca și mama.
— Râzi de mine, papa?
— Nu, Olguța! Da’ ia spune-mi tu de unde știi să deosebești sunetul unei trombe, de mugetul vitelor? Că doar automobilele dela noi le poți numără pe degete!
— Fiindcă mi-s antipatice, papa.
— Taci!?
— Da, papa, eu țin cu caii adevărați.
— Și cu Grigore nu? Fiindcă-i automobilist?
— Ba da. Cu Herr Direktor!...
— Olguța, cine-i Herr Direktor?
— Un alt papa al vostru, ii răspunse zâmbind domnul Deleanu din pragul ușii.
— Monica, ai auzit ce-a spus papa? Să-l iubești pe Herr Direktor.
— Nici nu-l cunosc, Olguța!
— Ce-are-aface! Il cunosc eu. Tu ești prietena mea.
— Olguța, de ce-i spui tu Herr Direktor? E Neamț?
— Tâ-țâ-țâ!... E fratele tatei!.... Eu glumesc da’ lui ii place să-i spui așă. Și tu să-i spui Herr Direktor.
— E director de școală?
