LA MEDELENI 143
- Ce nu-mi dai pace să mănânc?
- Eu? Hm! Mama ți-a făcut observație.
- Da! Tu îmi spargi urechile cu perjele tale și nu-ți spun nimica.
Sprincenile Olguței se strâmbară în sus.
- ...! Pe tine te aud mâncând în fiecare zi,— cum spune și mama; m’am deprins... Vorbeam de altceva.
Sprincenile reveniră la loc. Satanic, Olguța mai pocni o prună. Obrajii lui Dănuț luară culoarea miezului de harbuz, — mimetic parcă.
- Ascultă, papa,' n’auzi?
— ...?
Toți ascultară înspre ușă. Ochii Olguței se micșorară de încordare, ca la miopi... Răgetele boilor răsunau profunde și enorme acoperind țiuitul greerilor și al cosașilor, ca notele bașilor bisericești, fragilul murmur al sopranelor.
- Băă-băă... N’auziți? - se inverșună Olguța.
- Un bou ca toții boii! Un se pronunță sarcastic Dănut.
Olguța il privi, dădu din cap energic și zâmbi indulgent.
- Dănut, nu vorbi urât. Ți-am mai spus.
Olguța se ridică solemn în picioare, cu șervetul în mână, ca un prim-jurat cu verdictul.
— Să știți că vine Herr Direktor cu automobilul. Cine pune rămășag cu mine? N’auziți? Băă-băă. Cum fac boii? Așa fac? — consultă ea deferentă pe Dănuț.
Uitând harbuzul și insulta, Dănuț se repezi
