LA MEDELENI 139
Monica alese, făcu un buchet din cozi, și le întinse Olguței.
— Patrule, na două pere, și să nu mai fii prost să-ți pierzi bunghii la Ionică, — și ție, măi Ionică, îți dau eu patru pere busuioace cum n’ai mâncat tu nicioadată. Pune-ți bunghii la loc - nu ți-i iau înapoi — și mănâncă perele... Și să te astâmperi, că mă supăr!
- Mulțumiți duduiței, măi urșilor.
- Sărut mâna.
- Săr... mna!
— Sărutaț-o, măi că ea v’o făcut dreptate.
Manile Justiției de pe prispa casei lui Moș Gheorghe primiră sărutul împricinaților.
— Monica, dă-mi batista.
- Uite-o. Pentru ce?
- Mi-au încleiat mânile, zâmbi modest Olguța, coborându-se de pe piedestal.
— Duduiță, vine Anica să vă cheme.
- Iar Anica!
- Vă pof...
- Știu. Ce cauți aici?
— Vă pof...
— Știu. Vino cu mine.
Anica intră în casă după Olguța.
- Mi-am pierdut batista. Pune-te și-o caută.
Olguța trânti ușa lăsând-o pe Anica înlăuntru. Pune lacata, Moș Gheorghe.
- Când să-i dau drumul? se veseli Moș Gheorghe.
