138 IONEL TEODOREANU
— Dacă n'am tablă și plumb! - se tângui Pătru cu amărăciune.
- Mă duc in sat, și-aduc socoteala gata, se oferi Ionică.
- Vrasăzică nu știți. Voi'băeți din clasa a patra nu știți să faceți o înmulțire. - De ce nu v’a lăsat repetenți?
Băeții o ascultau cu teamă și supunere.
— Vrasăzică numai eu știu. Ia spuneți voi a cui-s bunghii?
— ...oftară ei amar.
— Ai mei, fiindcă numai eu știu. Monica, dă-i încoace.
— Nici legătura nu mi-o dai? - întrebă cu spaimă și sfială, Ionică.
— Dă-i-o, Monica... De-acuma plecați! Ce mai așteptați?
— Hai măi!
— Hai!
— Măi Patrule, ai să te mai bați?
— La ce?
— Da’ tu, măi Ionică?
— Hhei! oftă el hurducat.
— Ia veniți încoace... Hai, că mă supăr.
Băeții se apropiară cu capul in pământ.
— Ia întindeți fiecare câte-o mână.
Pumnul, lui Pătru înghiți bumbii. Ionică ii privi pe-ai săi cu mai mult „rămas bun“ decât „bine-ați venit", purtându-și privirile când spre palma lui, când spre pumnii lui Pătru.
— Monica, dă-mi șase pere.
