LA MEDELENI 131
„Fără Dănuț?...“
„Fără de bunica?..."
Monica privi spre curtea boerească. Acuși trebuia să vie și Dănuț... In sufletul Monicăi, bucuria năvăli ca o roșeață pe obraji... Scrânciobul pornise gol in cer.
Vocea Olguței răsună energică.
— Ascultă, Monica, eu ași vrea un scrânciob din Rominia până în America. Tu știi că in America e cel mai mare fluviu din lume. Eu îl aduc în România.
- Și dacă-i mai mare decât România?
- Nu-i nimic. Și peste țara mea, îl pun impărat pe Aloș Gheorghe.
— Și tu?
- Eu îs împărăteasă... Da’ eu mă dau în scrânciob.
- Și cu regele Carol ce faci?
- Nu știu... II fac statue și gata!... Moș Gheorghe, m’ai lăsat! Moș Gheorghe, mi-i sete!
— Iaca și moșu’.
Ascuns după ușă, tot zăbovise, tot așteptase, dând răgaz Olguței să se mai potolească puțin.
- Nu-i bună apa, duduița moșului. Am uitat cofa descoperită și-au dat muștele in ea. O spurcat apa.
— Moș Gheorghe!
- Zău, duduița moșului!
- Moș Gheorghe, nu mă lasâ.
- Niște busuioace, duduița moșului.
— Mai ai?
