IONEL TEODOREANU 126
- Da’ ei nu știau, Moș Gheorghe.
— Da’ știa Dumnezeu!
...„Și sus creștea în înțelepciune și în vrăstă și în har înaintea lui Dumnezeu și-a oamenilor".
Moș Gheorghe își ridică ochii de pe biblie, asupra fetițelor. Fericirea îi umplea sufletul. In căsuța moșului, subt ochii lui, trei copii creșteau împreună înaintea lui Dumnezeu, dar feriți de oameni... Și dintre ei numai unul săracu’, avea să moară pe cruce: Copilul Domnului .
— Moș Gheorghe, da’ fesul nu l-ai arătat!
— lacătă și fesul Turcului.
— Vezi, Monica, asta se cheamă fes, îi explică Olguța.
— Știu, Olguța! Cum să nu știu!... Aveâ și bunica dela bunicu’.
— Nu se poate!
— Ba da, Olguța! Tot așa eră: roș, cu canaf negru.
— Eii! Acela eră cumpărat dela Constanța. Așa am avut și eu. Da’ fesu’ lui Moș Gheorghe e chiar dela Turci.
— Dela Turci?
— Sigur. Din bătălie.
— Adevărat, Moș Gheorghe?
— Adevărat, duduiță. Dela Plevna îl am.
— Ai fost la Plevna, Moș Gheorghe?
— Sigur c’a fost. Dacă-ți spun eu. Moș Gheorghe are și decorații.
