124 IONEL TEODOREANU
— Știe moșu’ Aieste-s chirilice... Nu-i greu.
— Daa, chirilice?
— Sigur, chirilice. Foarte greu, - dădu din cap Olguța, cu respect.
Vorbeau cu glas scăzut, ca la gura sobei.
— Moș Gheorghe, s’aud și eu cum citești ? - il rugă Monica, scuturăndu-și cozile pe spate.
- Sigur. Arată-i Moș Gheorghe.
— Numai să-mi pun ochelarii.
- Și bunica avea ochelari.
— Sigur, cași Moș Gheorghe!
— Olguța, tare-i bine la Moș Gheorghe!
— Sigur că-i foarte bine.
Moș Gheorghe își drese glasul, oftă, și cuprinzând biblia in palmele despărțite, iși dădu capul îndărăt cu solemnitate.
— Așa-i că-i frumos Moș Gheorghe?
— Da, Olguța, răspunse tot în șoaptă, Monica... S’ascultăm pe Moș Gheorghe.
„Și se duceau părinții săi in fiecare an la Ierusalim, la sărbătoarea Paștelor. Și când el a fost de doisprezece ani, suindu-se el la Ierusalim, după datina sărbătoarei și sfârșindu-se zilele, când s’au întors ei, a rămas pruncul Isus în Ierusalim, fără ca lotif și muma lui să știe“...
Cu manile încrucișate pe genunchi, fetițele ascultau povestea...
„Și neaflându-l, s’au întors la Ierusalim, căutăndu-l. Și după trei zile l-au aflat în templu, șezând în mijlocul învățaților, ascultându-i și
