118 IONEL TEODOREANU
— Unde ești, Anica? — vocifera Olguța de pe scara pridvorului.
— Unde-i Anica? — se întrebă placid, Profira, dindărătul Olguței.
— Du-te și-o caută! — se încruntă Olguța.
— lacătă-mă-s, coniță! — țipă Anica năvălind din casă ca un vânat speriat de răcnetele gonacilor.
— Uită-te la rnine.
Mă uit, coniță! se alintă din șolduri și grumaji Anica, oprindu-se din fugă.
— Ascultă bine. Ai să te duci cu duducele la Moș Gheorghe. Să le păzești de câni pân’ acolo, auzi?
— Da, sărut mâna, așa am să fac.
Docarul porni. De pe scări, Olguța il petrecu până ce colbul il mistui deabinelea, ironică... Monica încă mai departe, cu ochii logodnicelor de pescari norvegieni.
— Hai, Monica!
— Hai, — oftă Monica.
— Să mergem! — se amestecă Anica.
— Da tu ce vrei?
— Să vă duc la Moș Gheorghe!
— Să mă duci tu pe mine?
— Așâ a poruncit conița...
— Și eu îți poruncesc să ștergi colburile în casă...
— Hai, Monica.
— Sărut mâna!
Ochii Anicăi ascultară pe doamna Deleanu,
