117
— Pentru cine, Moș Gheorghe?
— Măi, fimee, măi, păcat că nu faci tu pânză cu limba aiasta... ca multâ ai mai face!
Sipetul brașovenesc - dar dela boerul cel bătrân era aproape plin. De asta Moș Gheorghe nu știa că mătăsurile din fund se tăiaseră. Nu cuteză el, să umble in sipet, cu mânile dela grajd. El umplea, privea, și-atât! Din pricina sipetului, Moș Gheorghe nu mai mânâ caii la Iași, de doi ani.
- Se poate, Moș Gheorghe! Dai caii pe mâna lui Ion?!
- Așa-i, - oftase moș Gheorghe... Da’ iaca-s bătrân! Să mă găsească moartea la mine-acasă.
Două erni, Moș Gheorghe oftase după cai, făcând foc in vatră pentru sipet.
Căci după moartea lui...
Moș Gheorghe iși pieptănă părul alb cu manile, iși potoli mustățile, eși afară și se așeză pe prispă cu ochii indreptați spre poartă, ca cei care știu că in curând vor eși pe ea, pentru vecie...
Docarul se opri în pragul porții deschise de Ion. Aii porni înainte cu limba scoasă.
- Anica! Unde-i Anica? - strigă doamna Deleanu.
- A-nii-caaa! răcni Ion, urcându-se la spatele docarului.
