114 IONEL TEODOREANU
— Ba de loc! Dacă mergeam eu, eu mânam. Eu știu să mân. A spus și Moș Gheorghe.
- Atunci de ce nu mergi?
— Fiindcă nu vreau!
— Nu vrei!? — zâmbi sceptic, Dănuț... Și pentru ce?
— Asta-i treaba mea!
- Nu zic!... Da’ eu vreau.
— Ce vrei?
- Să merg.
— Tuu? Vrea tata, și asta-i altceva!
— Și pe tine nu te ia: săc!
— Pe mine!?... Hai să-ți arăt eu! Și să nu mai spui sâc...
Apucându-l de mână, îl zmunci spre ușa biuroului.
— Ce-i, copii? Mergem?
— Papa, spune tu dacă nu m’ai poftit la pădure și eu am refuzat?
— Așa-i, Olguța. Tu faci vizite azi. Te ia tata altădată. Bre-bre! Da' frumoasă mai ești!
— Vezi!
Dănuț eră în prag.
— Acuma du-te cu docarul.
Dănuț se văzu afară, în fața ușei izgonitor închise.
- Lasă! Am să-ți arăt eu ție!
Feți-Frumoșii din Turbinca lui Ivan iși pregătiră paloșele ca să retușeze umilirea lui Dănuț.
