Cc. Panait (răpede). — De, frate, cum pofteștĭ! Pe mine nu mă prea încîntă cuvîntul, n’așĭ vrea să fiŭ babalîc.
Cc. Tache (prefăcut). — A! ĭartă-mă! relativ la mine ziseì vorba. Pe nume, da; știĭ, ne treceaĭ teze de copiat. Pe față, te cam presupuneam. Ce vreĭ! Mi-am trecut tinerețele în sus și cînd veniĭ în Bucureștĭ nu cunoșteam pe nimenĭ.
Cc. Panait. — Und’ să mă cunoștĭ? Eram un țir, un piciŭ.
Cc. Tache. — Da, eram nițel maĭ resărit.
Cc. Panait. — Resărit de-a binele, făceațĭ gașcă, ales boeriĭ; noĭ, așa-numițiĭ genunche-goale, coate-roase, ĭeram paria scoleĭ, nene! (Rîde ironic).
Cc. Tache (dîndu-ĭ un scaun să stea). — Cum să țin minte lucrurile din copilărie! Acum uit de la mînă pîn’ la gură! Dă-mì voĭe să te întreb, căreĭ întîmplărĭ fericite datorez vizita dumi-tale?
Cc. Panait (îngîmfat), — Un bagatel, frate! Să-țĭ încheg afacerea în două cuvinte: Știĭ falimentul caseĭ «Goldsmidt». Din nefericire sînt între creditorĭ, cu puțin, dar sînt. Intre alte daraverĭ mĭ-a căzut ipoteca uneĭ case a dumi-tale. Formalitățile sînt gata, să fie numaĭ scoasă în vînzare. Indată ce mă informaĭ că ĭeștĭ d-ta, mă ho-
