prăpădit. Nu-l învinuesc; de supărărĭ a luat patimă.
Cc. Sița (cu o prefăcută jale). — Juca și înnainte; nu se cunoștea. Bĭetul! Pagubĭ, supărărĭ, moarte, l’aŭ sfîrșit… Nino, dragă Nino! O dată ’n vieață trece norocul pe lîngă om!…
Nina. — De cît așa noroc maĭ bine moarte!
Cc. Sița (supărată, se ridică de pe scaun). — Soarta femeeĭ a fost și ĭe o lotărie; atîrnă de la ce bilet puĭ. Văd, vorba mea de femee bătrînă nu-ĭ nicĭ de-o seamă. Sermane fete! Trăițĭ în norĭ! Uit’te viața practică; o pereche de ghete n’aĭ? nu-țĭ dă nimenĭ; Zice că ĭeștĭ proastă, și-ĭ păcat de frumusețea ta! Aurul, vie orĭ de unde, tot strălucește. Ast-feliŭ judecă lumea. N’o să-ĭ schimbăm nicĭ tu nicĭ ĭeŭ, moralul. La urmă tot o să facĭ ca dînsa. (Maĭ liniștită). — Doamne ferește: moare Tache; o să pĭeĭ de foame! Și să daĭ cu picĭorul în milioanele luĭ Mătăsaru? Aĭ fi bună de dus la Mărcuța. Nu te supăra! Ițĭ vorbesc pe față ca o mamă. Ieștĭ destul de mare! Uneĭ fete norocul îĭ joacă între opt-spre-zece și douăzecĭ de anĭ, pe urmă, adio!
Nina. — Nu pricep.
Cc. Sița (mînioasă). — Tot nu pricepĭ?…
