folos maĭ învățațĭ atîta carte, dacă nu pricepĭ lumea? Păcat de baniĭ luĭ tat’tu! Zeŭ! Păcat!
Nina. — Ieŭ! nicĭ-odată!
Cc. Sița. — Om vedea! Ițĭ spuiŭ, ĭel se topește după tine, ĭe ’n stare să-șĭ dea averea pentr’o vorbă, să țiĭ cît de cît la ĭel! De ce crezĭ c’a venit?
Nina. — Vezĭ, asta-ĭ! Dar se poate dragoste de porunceală?
Cc. Sița (cu o tristeță prefăcută). — Heĭ! de la femeĭe, dragă Nino, se cere să poată! Nu uita, ĭeștĭ fată săracă, tu n’aĭ zestre… Aĭ trecut de 16 anĭ. Ieasă-țĭ gărgăuniĭ romanelor din cap. Gîndește la cîte ți-am spus! veĭ folosi maĭ mult ca din prăpăditele alea. (Arată cărțile de pe masă). — In tîrg mergĭ?
Nina (tristă). — Nu.
Cc. Sița (duĭoasă). — De ce? Te-aĭ supărat pe mine? Ninico!
Nina. — Așĭ! n’am banĭ.
Cc. Sița (cu interes). — Ce gîndește Tache! Fată mare, să n’aĭ un ban! A îmbătrînit și minte tot n’a prins. Sigur, și aseară a pierdut la cărțĭ. Sermană fată! De știam, nu plăteam cusutoreseĭ, îțĭ dam ĭeŭ!
Nina (tristă). — A venit în ziuă. A-zĭ ĭera
