stră. A fost nevoit să împrumute, amanetînd casa. Procentele aŭ crescut cap la cap, ipoteca a venit în mîna luĭ Mătăsaru. Cînd vrea, scoate ’n vînzare.
Nina (tristă). — O nenorocire nu vine nicĭ-o dată singură. O fi ĭel așa făr de inimă să ne ĭea singurul venit?
Cc. Sița. — Ieștĭ destul de mare, trebuĭe să te maĭ gîndeștĭ singură, dragă Nino, la viitorul tăŭ. Cît pot, te sfătuesc… Sermana verișoară, cînd muri, mi-a zis să-țĭ fiu ca o mamă.
Nina (pe gîndurĭ). — Și n’a avut nemic! Ce schimbător ĭe norocul! Uniĭ aŭ avut și n’aŭ!
Cc. Sița (îndesat). — Heĭ! dragă, n’ajunge numaĭ norocul, trebuĭe minte și talent și…! și… multe.
Nina. — Vorbă! Noĭ n’om fi așa proștĭ. Și…
Cc. Sița. — Și… și: nu te pricepĭ cum să învîrțĭ mințile! S’atașezi lumea de tine!
Nina. — Cari mințĭ?
Cc. Sița (cu necaz prefăcut). — Eĭ, carĭ? ale bărbaților! De exemplu Mătăsaru; i s’au cam aprins călcăiele după tine, dar să-l facĭ să ’nnebunească!
Nina. — Vaĭ! ce grăĭeștĭ, coană Sițo, dar ĭe ’nsurat! Om în vîrstă!
