fund. S’ar face lacul de la moșiea noastră! — unde ar fi apa maĭ adîncă, drept acolo așĭ sări. I-așa de bine să te cufunzĭ pe vecĭ, pe vecĭ să te cufunzĭ! Era o dată să mă ’nnec… Zeŭ plăcere maĭ mare nu se poate.
Cc. Sița (aspru). — Nu vorbi prostiĭ! Aĭ maĭ cetit romane; alea v’amețesc, de nu vedețĭ lumea cum ĭe. (Se duce la masă, vede un volum de poeziĭ). — Poftim, banĭ dațĭ pe gîrlă! Nu zic? Tot jale, inimĭ sfărmate și capete sucite. Ce maĭ tinerĭ, sor’o! Miaună ca niște pisoĭ aruncațĭ. Mofturĭ, fălșeriĭ; zeŭ, nu-ĭ crede. Toată iubirea lor se încheĭe într’o zestre grasă. Și, la urmă aŭ dreptate.
Lina (intră veselă). — Poftițĭ, v’a trimes boĭerul de-adineaorea. (Dă buchetul, ĭese prin stînga).
Nina (îl ĭea, îl miroase). — Frumoșĭ, tare ’s frumoșĭ! Vaĭ frumuseță! a lor, a noastră tot zborul uneĭ clipe ține!
Cc. Sița (prefăcută, privește cu ochĭ marĭ). — Bree… ce buchet! Uit’te și-un bilet în mijloc. Șireat’o, aĭ un adorator; mie nu ’mĭ spuĭ nemic! (O amenință cu degetul). — Vezi bine, acum ĭeste ce ĭeste. Cînd îĭ fi ca mine, legĭ toate de gard! Heĭ! heĭ!
Nina (maĭ veselă, îl pune într’o vază de pe masă) — A! uĭtasem. A fost a-zĭ un vechiŭ prieten al tateĭ. (Sună). Să văz ce scrie. (Citește)
