moarte, dragă tată! Cum te desprețuește lumea, cum îșĭ băteaŭ joc la școală de cele sermane! — Să murim, tată, înnainte de a ne deprinde cu sărăciea. Nevoĭea te face laș! La ce o viață plină de chinurĭ, la ce vecĭnicul zbucium, făr’ pic de fericire! (Plînge).
Cc. Tache (nervos). — Nino dragă, nu te enerva, aĭ răbdare. (îșĭ ĭea pălăriea). La revedere, Nino; liniștește-te. (ĭese prin fund).
Nina (stă pe canapea, ĭea o carte să citească). — Sermana Ofelie! se ’nneacă! Bine face. — Nu, nu pot! (Aruncă pe canapea cartea, se primblă). Of, mamă dragă! Mila sufletului mĭeŭ! De ce nu-mĭ vezĭ halul? Vĭeață plină de mizeriĭ, lipsită de tot ce inima dorește… In cotro lunecĭ ochiĭ, caliciea te amenință. Imĭ sîngerǎ inema, cînd văz cum foastele colege mă desprețuesc!… Sărmanul tată! vecĭnic trist, vecĭnic muncit de gîndurĭ negre! Il iubesc, dar ce folos! Nu pot să-l scutesc de grijĭ și nevoĭ! Mǎ prinde un dor nebun de moarte, cum pe cel obosit îl prinde somnul… Cît sînt de plîns aceĭ oamenĭ carĭ n’aŭ măcar atîta energie să-și curme o vieață nenorocită! (Ochii plecațĭ cad spre ghete). Ticăloasă proză a viețeĭ! N’am cu ce ĭeși din casă! Uĭt’te cît îs de scîlciete… Și-am zis cucoaneĭ Sița să vie. (Stă pe gîndurĭ). — S’o ’ntreb… (Sună).
