(Către Cc. Tache) Despre daravera aеa, nu-ĭ nicĭ o grabă, domnule Sirion. Ne maĭ întîlnim noĭ.
Cc. Tache (dînd din cap). — Bine… bine!
Cc. Panait (dă mîna Nineĭ și luĭ cc. Tache, ĭese prin fund).
Cc. Tache (îl petrece pînă’n antret).
Nina (fredonează o melodie tristă; se uĭtă într’o oglindă mică pe care o ĭea de pe masă, o ține cochet în mîna stîngă, îșĭ așează părul; pe fața-ĭ se cetește mulțumirea că-ĭ frumoasă. De-odată oftează). — Da, sînt frumoasă… Ce folos! (Aruncă amărîtă oglinda). N’am noroc!
Cc. Tache (intră prin fund necăjit, vorbește pe neresuflate). — Poftim! Un calic, un prăpădit, n’avea ghete ’n picioare, învăța pe la băĭețĭ, cărțĭ n’avea tat-su cu ce-ĭ cumpăra! Acum, vorbește de sute de miĭ, ĭe mare bogătaș! Aĭ văzut cum juca inelul ca să ne sperie? Mitocan!! Pună și soarele, tot mitocan remîne!
Nina (privindu-l curioasă). — Cine-ĭ? Ce caută?
Cc. Tache (scurt). — O afacere, nu te privește.
Nina. — De ce nu-mĭ spuĭ, tată? Sînt mare, voiŭ să știŭ și ĭeŭ.
Cc. Tache. — La ce să știĭ lucrurĭ carĭ nu trebuĭe să le știĭ?
Nina. — In orĭ-ce caz, pare maĭ cum se
