Cc. Panait (cu privirĭ șirete). — Norocul uneĭ fete poate fi adesea neînchipuit de mare. (Către Nina). Să-mĭ daĭ voĭe, domnișoară, să maĭ staŭ o clipă; e prea mare farmecul D-tale. (Stă pe scaun, o privește cu nesaț). — Nu te plîng, boĭerule, un cîntec al d-reĭ face să uĭțĭ toate necazurile. Unde’s ĭeŭ în locul d-tale! (Rîde echivoc).
Cc. Tache. — Așa-ĭ firea omenească: rîvnește mereu ce n-are.
Nina (vede pe măsuța de la oglindă trandafiriĭ, se duce de-ĭ miroase).
Cc. Panait (o urmărește cu ochiĭ). — Vă plac florile, domnișoară? La mine trandafiriĭ se scutură cu sutele, dați-mĭ voie să vă trămiță un buchet.
Nina (copilăroasă, venind spre masă). — Auzĭ, voĭe! Chiar vă mulțumesc. Ce floare dumnezeească! O priveștĭ, o miroșĭ, nu te maĭ saturĭ!
Cc. Panait. — Vă plac mult, văz; așĭ socoti o crimă să nu vă trimet în fie-care zi cîte un buchet. (Către Cc. Tache). Cu voĭea d-tale. Staŭ aproape. Mă ține sera o groază de banĭ. Ce vreĭ! casa a fost a uneĭ beĭzadele, care a cheltuit o avere pe florĭ streine. Am desființat di’ntr’însa, dar aŭ remas deajuns. (Se uĭtă la ceas). Cred să ne maĭ vedem; cu regret, trebuĭe să vă părăsesc.
