face mare plăcere să-mĭ prezințĭ domnișoara.
Cc. Tache (mîndru). — Bucuros, acu-șĭ trebue să vie singură. Nu mĭ-a dat încă buna dimineață… O fi maĭ bine de treĭ-zecĭ de anĭ de cînd nu ne văzurăm?
Mătăsaru. — Or fi, or fi!
Cc. Tache. — Cum trec aniĭ! Copilărie, tinerețe par’că n’aŭ maĭ fost!
Nina (ca de vre-o 19 anĭ, brunetă, de o frumusețe rară, cu ochĭ dulcĭ, melancolică, îmbrăcată cu rochie crem, intră, remîne cam mirată, văzînd un strein, pe urmă salută elegant).
Cc. Tache (mîndru). — Fiică-mea. Nina, — d. Panait Mătăsaru, vechiŭ coleg de scoală.
Cc. Panait. — Și actual prieten, cu voia d-tale și a frumoaseĭ domnișoare. (Dă mîna și o privește galeș). Fără compliment, cînd aĭ asemenea juvaer, nu ĭeștĭ de plîns, nene Tache. De mult văz pe d-ra, doream să-ĭ fac cunoștința.
Nina (zîmbește cochet). — Da?
Cc. Tache (oftînd). — A-zĭ ĭe greŭ de băiețĭ, cum ziseșĭ maĭ dineoare; dar de fete!
