Această pagină nu a fost verificată
44
Părerea mea cea veche s’o schimb cu mișelia
Și să ’mblânzesc pe-acela ce-i astăzi mare domn,
Cu implorări de brațe, cum fac femeile.
Din lanțuri mă sloboade: de toate sânt lipsit!
Și să ’mblânzesc pe-acela ce-i astăzi mare domn,
Cu implorări de brațe, cum fac femeile.
Din lanțuri mă sloboade: de toate sânt lipsit!
HERMES.
Îmi pare că zădarnic cuvinte-ai risipit.
Nimic nu te atinge și inima nu-ți moaie
Vre-o rugă: ’ți umbla gura, ca mânzu-abia înhămat,
Ce caută cu silă din frâu să se desfacă,
Ci dar te’nfuriază cu slabul tău sofism,
Căci celui fără minte așa-i e îndrăzneala,
Că însăși împotrivă-i, mai slabă n’a ajuns.
Ci cată, dacă vorba mea nu te-a ’ncredințat,
Ce vifor și ’ntreită undă de răutăți
Cădea-va peste tine. Întâiu cu tunete
Și fulgere sfarma-va el chiar și stânca asta,
Și-a’ tale-or fi ascunse, dar piatra te-a zdrobi.
Și după ’ndelungată petrecere de vreme
Veni-vei iar la lume. Și cânele-aripat,
Roș, vulturul lui Zeus din trupul tău va suge.
El, nechemat, va rupe în fiecare zi,
Se va hrăni din carnea ficatului tău negru,
Și capăt la durerea-ți de-acum să nu aștepți,
De n’ar veni urmașul, vre-un zeu, să-ți ieie chinul,
Și-ar vrea să meargă ’n iadul adânc și jos, în Tàrtar.
Gândește-te la asta, căci nu sânt plăsmuiri,
Ci e tot adevărul, cu vorba lămurită,
Căci nu iese minciună din buzele lui Zèus,
Ci tot ce spune, face. De-aceia dintr’odată
Privește ’n jur, gândește și lasă-ți cutezanța:
Mai bun e, decât dânsa, un gând mai fericit.
Îmi pare că zădarnic cuvinte-ai risipit.
Nimic nu te atinge și inima nu-ți moaie
Vre-o rugă: ’ți umbla gura, ca mânzu-abia înhămat,
Ce caută cu silă din frâu să se desfacă,
Ci dar te’nfuriază cu slabul tău sofism,
Căci celui fără minte așa-i e îndrăzneala,
Că însăși împotrivă-i, mai slabă n’a ajuns.
Ci cată, dacă vorba mea nu te-a ’ncredințat,
Ce vifor și ’ntreită undă de răutăți
Cădea-va peste tine. Întâiu cu tunete
Și fulgere sfarma-va el chiar și stânca asta,
Și-a’ tale-or fi ascunse, dar piatra te-a zdrobi.
Și după ’ndelungată petrecere de vreme
Veni-vei iar la lume. Și cânele-aripat,
Roș, vulturul lui Zeus din trupul tău va suge.
El, nechemat, va rupe în fiecare zi,
Se va hrăni din carnea ficatului tău negru,
Și capăt la durerea-ți de-acum să nu aștepți,
De n’ar veni urmașul, vre-un zeu, să-ți ieie chinul,
Și-ar vrea să meargă ’n iadul adânc și jos, în Tàrtar.
Gândește-te la asta, căci nu sânt plăsmuiri,
Ci e tot adevărul, cu vorba lămurită,
Căci nu iese minciună din buzele lui Zèus,
Ci tot ce spune, face. De-aceia dintr’odată
Privește ’n jur, gândește și lasă-ți cutezanța:
Mai bun e, decât dânsa, un gând mai fericit.
CORUL.
Îmi pare că printr’însul vorbește-un rost mai bun.
De sus se cere-atâta: ca marea cutezanță
S’o schimbi cu îmbunarea din cuget înțelept.
Supune-te: păcat e greșeala-ți s’o păstrezi.
Îmi pare că printr’însul vorbește-un rost mai bun.
De sus se cere-atâta: ca marea cutezanță
S’o schimbi cu îmbunarea din cuget înțelept.
Supune-te: păcat e greșeala-ți s’o păstrezi.
PROMETEU.
Solia ta primit-am: o știu, dar judec că
Să sufere oricine ca dùșman de la dùșmani
Solia ta primit-am: o știu, dar judec că
Să sufere oricine ca dùșman de la dùșmani
